falling into nothingness

Astăzi mă simt stăpân pe mine. Aș îndrăzni să spun chiar pe întreaga situație. Nu este altceva decât... Nu știu, am un surâs constant pe față. Surprinzător, e doar surâsul și atât. Câta pace...! Mă întreb dacă într-adevăr există regatul meu, căci în jur, acum, e doar liniște. Poate că nici măcar nu sunt în lumea mea și am nimerit întâmplător aici. Și ce mă fac dacă îmi place? Ce mă fac dacă voi fi alungat?

Poate că nici măcar nu sunt eu. Ceva e diferit, observi? Neliniștea, creaturile, cetățile, labirintul poate? Nu le văd. Poate că nici măcar nu e surâsul meu. Îl pot împrumuta definitiv? ...zău că mi-e complet străin. Îmi pare evoluat - mult mai evoluat decât toate planetele mele. Și totuși, planetele mele stau și ele fercite acum; fără culori. Cred că sunt încă prea mic să mă pot juca astfel. Sunt momente în care nu-mi dau seama dacă planeta e albastră, roșie sau neagră. Sau gri. Cel puțin, asta pe care mă aflu acum. Despre ea, legendele zic despre ea că ar fi...

Cu surâsul ăsta, e singura monotonie care îmi pare acceptabilă. Acum și aici. Cel mai probabil, însă, voi fi alungat înainte să îmi dau seama. Sau regatului meu îi voi lipsi atât de mult încât va veni el însuși după mine. Mă leagă atât de multe de el încât caut în mod constant cum să evadez. Acum. Și sunt atât de multe paradoxuri... Înțelegi halul în care mă contrazic? L-ai putea accepta? Paradoxuri ce îmi arată cum orice este previzibil devine rutină. Urăsc rutina! Dar orice ciclu are un singur ton la un moment dat. Și poate astfel va exista un moment în care îmi voi construi o altă lume.

...simți cum vine treptat spre tine și te înalță? Și te înhață. Ieri un pic, astăzi un pic. Așa construiești tu poduri. Distruge-le cândva!

Totul îmi pare atât de riscant! Mult prea mulți „dacă”. Și eu urăsc să fac alegeri. Îmi displac regretele, și paradoxal, trăiesc atât de mult cu ele și mi le însușesc cu atât de mare ușurință... Știu ce se zice, știu ce îmi zic - sunt mai calculat decât îți par! ...și matematica are lacune! Mi-aș dori un infinit de universuri paralele și un switch. Mi-aș dori să fiu nemuritor și aș avea așa aproape tot timpul să trăiesc și să ajung la un infinit de concluzii în infinite moduri. Dar știu că farmecul e muritor.

După atâtea coborâșuri și suișuri… Ei bine, mă pierd în fața ta. Lumea mea de acasă e sortită unor explozii atât de ciudate și nemaivăzute și știu că nu este nimeni făcut pentru asta, nimeni nu ar supraviețui acolo. Îmi voi lua regatul și îl voi băga în carantină. Nu vei înțelege niciodată de ce am făcut asta, știu. Dar, te rog, ai încredere în mine… Vreau să plec.

Pune-mă să-mi construiesc o lume perfectă.