Anima (I)

Astăzi sunt realist. La noapte voi la fel.

Astăzi sunt pe Pământ. Și nu, nu e trist! Aș fi fost și eu tentat să spun așa. Dar nu. Astăzi încerc să fiu mai bine. Să fiu mai bun. Cred că este vorba despre maturizarea așa cum o văd eu acum. Sau de optimism. Sau amândouă. Maturizare așa cum o văd eu... Nu te lăsa păcălit de variabile! Și citește încet! Strici farmecul cu rapiditatea ta. Oh, da... mă joc cu ce apuc! Cuvinte, muzică, viață, copilării... Citește și mai încet!

Sunt conștient că nimic din tot ce fac și ce gândesc nu va rămâne. Cronos, detestabilul, are grijă să șteargă tot. Și chiar și așa, nu mă împiedică nimic să am momentele mele de visare și entuziasm. Sunt atât de egoist încât pot să trec peste orice demotivare divină.
Astăzi, pe Pământ, ar fi fost frumos să fie minunat. Dar nu este. Încă mi-e dificil să cred în mine și să fiu prea autoritar.

Închid ochii și sunt în București. Într-un București liber, mohorât, gri. Și plouă. Plouă rece... probabil e noiembrie. Și e post-rock-ul meu iubit în căști. Îmi simt pieptul atât de plin! Tristețea e frumoasă din când în când.

Astăzi, pe Pământ, mi-am oprit regretele. De ce să am regrete? Într-un Big-Bang precedent aș fi avut. O grămadă! Dar, la urma urmei, chiar am făcut ce mi-a stat în putință, nu? Și ce nu ține de mine... nu ține de mine! Reușesc încet să mă desprind de obiceiul prost de a crede că pot schimba lumea. Nu, nu, nu pot schimba lumea. Și iarăși, nu e un lucru trist. Dacă ar fi fost așa, era ca și cum m-aș fi jucat The Sims. Mi se pare mai frumos să găsesc lucruri, întâmplări, oameni, persoane pe lungimea mea de undă. Și așa e natural. Ar fi. Diversitatea și diferențele sunt frumoase. Hmm, îmi place de mine când gândesc așa. Și nici măcar nu sunt convins că aș vrea să fiu astfel constant, permanent. Căci de cealalta parte a universului sunt eu, iritat de ipocrizii, subtilități care fac doar să treacă timp și energie aiurea. Deranjat de iresponsabilitate, rânjesc în fața celorlalți cu ochii însetați de o victorie amară. O victorie pe care aș fi preferat să nu o am. De atât de multe ori! Dar îmi da inspirație, îmi zic. Iar poate într-o zi, voi scrie cărți. La ce bune? Acele victorii mă înfrâng până și pe mine.
Poate că peste mulți ani mă vor decora.