Perdues dans les nuees
E doar o durere de
cap, un țipăt care vine interior și nu se aude, tremurături. Un bolovan imens,
nod în gât care știe să ardă și gânduri care preiau controlul... Drumuri care
se înclină în stânga și în dreapta, iar eu, cu echilibrul uitat prin galaxie,
dansez involuntar, brutal.
Sunt blocat în lumea
pe care mi-am creat-o. Așa e acum... Eventual este vorba despre asimptote duse
către realitate. Dacă aș locui în locul în care ador să evadez, aș
ajunge să îl disprețuiesc, cumva? Ar fi păcat și straniu; în favoarea mea spun
că e complet diferit și nu s-ar întâmpla așa ceva. Dar ajung să amețesc
variabilele între ele, astfel încât noțiunile lume și realitate
și evadare încep să facă schimb de sens între ele.
Nu-mi aduc aminte
ultima dată când gândurile au fost concrete și sincere! ...dar când nu sunt? ...prea
des simt cum prind viață și acționează singure. Poate că așa e natural, iar
suprimarea ce vine din partea mea este doar dăunătoare. Poluantă. Și poate că
acum un Mihai din mintea mea încearcă să acționeze instinctual, să repare ce am
stricat eu atât de mult timp. Știi, toată imposibilitatea mea de a lua decizii
simt cum începe să mă lase dezarmat. Sau dezbrăcat. Dispare... Încep să știu ce
e corect și de ce este așa; să știu ce vreau. Sau poate e doar berea sau
cafeaua sau somnul bun sau muzica. Mihai oscilând. Mihai oscilând e de-al
casei. Problema e că îl simt mai puternic! Altruismul și egoismul se
apleacă în fața sa. Și atunci, ce se întâmplă?
Comentarii
Trimiteți un comentariu