01 mai 2013

Perdues dans les nuees


E doar o durere de cap, un țipăt care vine interior și nu se aude, tremurături. Un bolovan imens, nod în gât care știe să ardă și gânduri care preiau controlul... Drumuri care se înclină în stânga și în dreapta, iar eu, cu echilibrul uitat prin galaxie, dansez involuntar, brutal.
Sunt blocat în lumea pe care mi-am creat-o. Așa e acum... Eventual este vorba despre asimptote duse către realitate. Dacă aș locui în locul în care ador să evadez, aș ajunge să îl disprețuiesc, cumva? Ar fi păcat și straniu; în favoarea mea spun că e complet diferit și nu s-ar întâmpla așa ceva. Dar ajung să amețesc variabilele între ele, astfel încât noțiunile lume și realitate și evadare încep să facă schimb de sens între ele.
Nu-mi aduc aminte ultima dată când gândurile au fost concrete și sincere! ...dar când nu sunt? ...prea des simt cum prind viață și acționează singure. Poate că așa e natural, iar suprimarea ce vine din partea mea este doar dăunătoare. Poluantă. Și poate că acum un Mihai din mintea mea încearcă să acționeze instinctual, să repare ce am stricat eu atât de mult timp. Știi, toată imposibilitatea mea de a lua decizii simt cum începe să mă lase dezarmat. Sau dezbrăcat. Dispare... Încep să știu ce e corect și de ce este așa; să știu ce vreau. Sau poate e doar berea sau cafeaua sau somnul bun sau muzica. Mihai oscilând. Mihai oscilând e de-al casei. Problema e că îl simt mai puternic! Altruismul și egoismul se apleacă în fața sa. Și atunci, ce se întâmplă?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu