Reality Dream IX - Stop, timp!

- Ce cauți aici, Mihai?

O privesc atent. Dacă nu mi-era dor de ea, clar nu mă întorceam. Știam oricum că nu va reacționa bine, nu are niciun motiv să se bucure. Nici măcar nu sunt în prezent acum, sunt pierdut undeva în trecut, înainte ca ea să se stingă sau eu să plec – nu știu cum e corect. Trăiesc cu impresia că în acest moment aleator, singura mea grijă era ea. Ca și acum, singura mea grijă...

- Tu ai terminat toată povestea... îmi spune. A fost alegerea ta!

Mă așez lângă ea, îmi scot pachetul de țigări din buzunar și îi ofer una. Nu refuză și tot ea continuă:

- Tu nu fumezi! Serios, ce tot faci?

- Astăzi fumez! Astăzi m-am întors la tine...

- Nu mi se pare normal ce faci!

- Lasă-mă, te rog! Lasă-mă așa, măcar acum! Mă doare capul...

Se ridică din locul ei, pleacă din cameră și se întoarce repede cu o brichetă în mână. Se aruncă înapoi pe canapea și își aprinde țigara, apoi îmi întinde bricheta, fără să se uite către mine. Îmi aprind și eu țigara, mai stângaci și greoi, după care încep să tușesc. Imediat ce termin, mă privește intens și îmi face semn să îmi așez capul pe umărul ei. A înțeles...

- Simt totul atât de... altfel! Parcă îmi e din ce în ce mai greu, zău! Mă simt tot mai puțin invincibil și încep să conștientizez fiecare alegere. De oricând! De ieri, de azi, de acum zece mii de ani... Și știu că nu așa... Sau nu eram așa. Sau eram așa, dar... Căcat, nu știu! Vreau mai mult ca oricând să dispar, să fug, să mă izolez.

- Nu vrei să te izolezi... Nu ai curaj să faci asta, pentru că știi prea bine că nu e soluția potrivită. Oricum, ar fi cel mai ușor lucru de făcut, iar tu, de când te știu, fugi de tot ce e simplu și ușor. Scutește-mă de prostiile astea în care nici tu nu crezi. Zici că cerșești atenție!

Oftez... Mai trag un fum, iarăși tușesc și sunt sigur că își dă ochii peste cap. Mai stau puțin și zic:

- Vreau să fiu productiv, să știi! Abia acum încep să realizez cât de mult trebuie să muncesc pentru idealurile care sunt atât de aproape de mine...

- Și de ce tot amâni acel mâine? De fapt, de ce tot amâni acel acum? Poate ar trebui să duci toată chestia asta cu atemporalitatea în prezent... Dă-l naibii de trecut, dă-mă naibii pe mine și dă naibii și tot viitorul. Nu ai înțeles până acum că dacă ni se vor mai încrucișa drumurile, va fi natural? Și dacă nu, înseamnă că eu mi-am făcut treaba. ...fata ce stă tot timpul pe canapea și fumează. Aici nu te înțeleg, nu ți-au plăcut niciodată femeile care fumează! Dar ești un ciudat, așa că... revenind, nu-ți mai proiecta țelurile, planurile și ideile în viitor și nu mai căuta refugiu în trecut, pentru că te încetinești singur. Ai multe de făcut acum! Îți dau voie să îți dai voie să te lași purtat de valuri, căci direcția o știi și tu și timpul ține cu tine. Doar astăzi. Hai, ridică-te!

Zâmbesc cu jumătate din mine, pentru că știu cumva că trebuia să aud asta din gura ei. Dar... Închid ochii. Tot ce pot să-i răspund...

- Mai lasă-mă să stau puțin, te rog!