30 noiembrie 2016

Momente și monumente

Munții, pădurile și apele vor fi aici și mâine. Și noi la fel, undeva.
  
...despre clipe și puterea lor simt că vorbesc de când lumea. Și despre perspective.
Mă întreb, dacă încetez să diferențiez clipele atât de drastic, voi mai putea aprecia importanța unora dintre acele momente? Ca și cum nu ar fi toate importante... dar cine le poate uniformiza? Uniformizarea asta sună atât de... neinteresant, zău. Mi se pare că dacă le-aș privi pe toate la fel, aș pierde sensul urcărilor și coborârilor mele. Sună ca și cum totul ar deveni sec – nu e ceva ce aș putea suporta. Însă... cum ar fi dacă aș lua toate acele attosecunde, le-aș face ghem, aș construi ceva imens cu ele și nu ar mai exista una fără alta? Singura condiție fiind ca intensitatea să fie permanent puternică și frumoasă. Astfel aș mai pierde ceva? Of, însă cu cât mă gândesc mai mult, pare atât de utopic și... nu îți sună tot a uniformizare?
Ce îmi scapă?

Munții, pădurile și apele vor fi aici și mâine. Și poimâine. Și noi la fel, undeva...


Uite până unde mi-am putut împinge incertitudinile! Dar se zice că pentru a scăpa de temeri, trebuie să te lași cuprins de ele. Și ăsta e un curaj, nu? Nu-i ușor să-ți împingi incertitudinile până la limitele imposibilității! Serios, în toată lașitatea faptului în sine... Norocul meu este că nu prea există infinitatea despre care uneori scriu romane.

                                Pentru ce mă îngrijorez, totuși?
                                ...sunt eu, Mihai. Nimic din ceea ce se va întâmpla nu va schimba asta. La fel precum acei munți, și eu voi fi mâine.

                                    Dar până atunci,
                                               Ține minte, sunt doar momente și monumente. 



Un comentariu:

  1. Momentele pot să devină monumente. Așa cred eu. Pentru mine ele există făcute ghem , iar eu...sunt cea care le amornizeaza , le iubește , le dezleagă , le dirijează , apoi le trimit spre infinit să danseze cu momentele trimise sau rătăcite acolo. Ascult muzica, mijesc ochii și simt, doar simt. E de ajuns pentru ca incertitudinile să se transforme în certitudini. Așa arată curajul meu , transformare. Eu cuprind ce aleg , apoi dansez printre clipe , iar ele, cuminți , îmi sunt supuse.

    RăspundețiȘtergere