Dă-mi voie să (mai) zbor

Când a fost ultima dată când ai mers zâmbind prin ploaie? Când ai mers ultima dată uitându-te spre cer, sorbind din priviri fiecare picătură și călcând din greșeală într-o baltă până la gleznă? Și, sigur, să nu înjuri?

Nu s-a întâmplat chiar așa, balta a fost mai mică, dar tot am zâmbit.

Știi tu, am putut să respir. Am pășit dincolo de cortina neagră care îmi blochează privirea de atâta timp și m-am simțit viu.  A fost clipa în care mi-am adus aminte cât de bine îmi fac momentele astea și cât de mult îmi lipsesc. M-aș arunca în acest hău, căci mă simt în siguranță plutind. M-aș lăsa purtat de valuri, precum o barcă în derivă în mijlocul oceanului. Și totul va fi bine. Căci în ce colț de dimensiune paralelă poate merge greșit?

Dar da, e dificil, căci hăul ăsta pe care mi-l doresc cu ardoare e atât de incongruent cu lumea asta...

Și știi ce îmi mai place? Că o mică parte din mine vrea să îi pară rău pentru haosul ăsta. But it feels so right.