Fereastră (Stare, partea a V-a)

I would just live these days over and over. Îmi va fi dor, chiar îmi va fi. Într-un fel melancolic, mă simt genial, simt că sunt important și că viața mea este și va fi genială. Nu sunt capabil să viitoricesc, nici să visez. Trăiesc în prezent, și e ceva! Sunt viu, ffs!

E ciudat să îți dai seama că și ceilalți oameni respiră, să simți că nu îi poți decât iubi. Pentru prima oară am simțit asta în general. Iar ura față de copii nu o pot percepe, deși știu că există astfel de (ne)oameni.

Și revin asupra revelației din tren. Știi, pun pariu cu tine, viață, că voi ajunge acolo unde nu a ajuns nimeni. Eu nu sunt fiul tău, te reneg. Sunt tânăr, doamnă, tânăr!

*

Later

E puțin aiurea când încerc să scriu între stări. Mă rog, concluzia e aceeasi, trăiți-vă viața, în pana mea. Dacă aș putea, v-aș scuti de toate căcaturile (da, idioților, niște căcaturi în fond), m-aș descurca eu cu ele, văd că voi nu sunteți în stare. Nu sunteți în stare nici să apreciați ce aveți. Aruncați calendarele, ceasurile, nu vă lăsați dominați de timp. Timpul e pus acolo doar pentru a vă fute. Dacă vreți, Dumnezeu l-a pus acolo să vă testeze credința.

*

Viața nu se blochează niciodată într-un punct, ea curge încontinuu. Perfectul nu e greșit, însă poate atinge cote ireale; astfel blocajul e doar în capul nostru.

Wishes (Stare, partea a IV-a)

Imi gasesc greu cuvintele, nu stiu ce se intampla. De multa vreme ma simt satul, in plus, caldura ma apasa. Sunt sufocat. Vreau sa scriu iarasi, sa scriu mult. M-am saturat de monotonie, vreau sa fac ceva nou. Am nevoie incredibila de un sentiment puternic. Vreau o viata.

*
Stii, imi pare rau ca am dat apa la moara, nu trebuia sa se ajunga aici. Nu stiu de ce am facut-o, mai mult ca sigur involuntar. Mi-e teama pentru tine. Mi-e teama sa-ti spun ca drumul asta e blocat. Vreau sa fie bine pentru amandoi, poate chiar sa te stiu bine pe tine prima data. Imi doresc sa nu existe, sa fi avut doar impresia. Spune asta...

*
Unde esti? Eu voi adormi curand, te astept. Imi vreau entuziasmul inapoi si cele doua webcam-uri. Plus un creion si o foaie, sa scriem locurile pe care le vom vizita. Am schitat un zambet - tu unde esti? Eu te astept pe podul ala din noiembrie, stii tu. Dupa cum spuneam, imi vreau entuziasmul inapoi, sa mi se rupa de cacaturile din jur, sa il omor si pe Cronos.
Acum spune, te intorci?

War (Stare, partea a III-a)

Mi-ar fi plăcut să fiu acolo. Poate nu acum, dar mai târziu mai mult ca sigur. Și să vina ziua aia odată... Deși nu sunt sigur că va fi bine. Nu mă întreba, te rog. E doar o teamă de căcat, ca și celelalte. Nu ți-am spus, dar am visat despre asta acum ceva vreme. Ne plăcea să urcăm pe munte. Și ar fi fost bine dacă povestea nu se întindea. Avea iz de telenovelă, eu în postura de cel mult personaj negativ; prefer episodic totuși. Îți poți da seama cum s-a terminat, având în vedere că visul se năștea din acea teamă.

Săptămâna trecută n-am mai ezitat, ți-am spus. Da, așa e...

*
Despre tine vreau să scriu de multă vreme. Din păcate, m-am oprit tot timpul înainte să termin primul rând. Nu e ușor, știu. Oricum, trebuia să se termine. Nu regret nicio clipă, doar reprezintă cheia prezentului. Nu m-ai lăsat să știu ce se întâmplă cu tine, nu m-ai lăsat. Au fost momente în care mi-a fost dor de ce a fost atunci.

Te-ai înșelat, însă. În Bărăgan soarele e mai puternic ca aici.

*
Mă bucur că ești fericită. Trebuie să recunosc că sunt unele momente în care mi-ar fi plăcut să fiu acolo. Dar știi, nu pot. Oricum, tu vezi situația cel puțin la fel de bine ca și mine. Știi, deci, ce ai de făcut. Mi-e frică, draga mea. Uneori îmi dai senzația că, pur și simplu, uiți de mine...

Am promis că voi scrie despre tine și o voi face, însă toate la timpul lor.

*
Nici nu știu cui îi mai pot spune ce nu e în regulă cu mine. În primul rând, nu știu despre ce să vorbesc. Bolovanul ăla dă pă piept devine din ce în ce mai greu, respir încet și greoi. Mă cunoașteți de atâta vreme și nu știți ce culoare au ochii mei. Știu că nici nu vă pot cere mai mult; cât despre problemele mele, admit că sunt infime.

Știi, acum zic sigur că urăsc vara. Căldura e de vină, așa-i? Vezi, a venit ziua în care nu mai sunt invincibil. A naibii zi, e anotimp. Ai aflat, păcat... acum că ai descoperit, poți pleca. Și o vei face, nu? Adică uite, el e mai invincibil ca mine, cu siguranță.

Mi-ar fi plăcut să fiți aici, toți cei care ați pretins. M-ați dezamăgit, mai mult sau mai puțin. Mie nu-mi place că sunt într-o continuă căutare. Și nici p-asta cu ”va veni și timpul tău” n-o cred. Nu mai cred nici în noroc și ghinion, reîncarnări, coincidențe. Nu mai cred în nimic. Nu pot, pur și simplu, nu pot. Am dat de-atâtea ori vina pe tot felul de idioțenii. Să fim serioși, e ușor să arunci vina pe ceva sau pe cineva. Haideți să recunoaștem, vreți? Vina este a mea că exist.

Mi-e dor de pelicanii ăia. N-ai cum să-ți aduci aminte, dormeai.

Te ucid dacă uiți de mine.


*
Îmi iau o vacanță. Nu știu ce înseamnă asta, dacă înseamnă ceva. Eu... eu vreau doar să fiu fericit. Voi să vă țineți criticile pentru voi, nu am de gând să le mai bag în seamă. Cel puțin o perioadă.

Vă salută Mihai. Ne auzim după 17.

Spre SUD

Inițial vream să postez asta mult mai târziu, în toamnă.

Este ultima mea suflare legată de poveste, deocamdată. Am epuizat-o momentan, simt că scriu în plus. Și totuși, mai e ceva... o ultimă teamă. Dar vezi tu, cartea mea are happy-end.


Am zâmbit mai devreme, mi-ai dat de înțeles că vom vorbi la fel și peste ceva timp. Desigur, nu vorbeai despre acel viitor, era însă viitor: Je suis la fille derrière l'écran, la fille de la vidéo.

Aș fi vrut sa spun că nu există loc pentru rău, dar este. Teama, nerăbdarea, paranoia... toate se înghesuie în cei 2000 km. Ai dreptate, au loc din cauza noastră: complicăm totul. Uneori tind să mă uit în spatele cortinei, deși ce văd acolo pare uneori SF, având în vedere că sunt scepto-paranoic. Iar acum mă îndoiesc de faptul că e nevoie de ele. S-au schimbat multe față de atunci. Am pierdut controlul când nu a trebuit, deși nu puteam face mai mult. Da, a treia oară e cu noroc. Curiozitatea încă mă omoară, ce va fi? Dar își au rostul întrebările?

Noi vom muri în deșert. Va fi ziuă și ne va fi frig.

Cineva mi-a spus că ai o influență foarte mare asupra mea. Știi, eu nu mă consider influențabil. E prima dată când văd Marte: e mare și clar. Iar acum știu că pot, putem, ajunge acolo. Am apăsat pe repeat, deși în curând vreau să ascultăm toată discografia. Știam despre ce vorbești, dar ți-am intrat în piele și am zidit un perete în față. E plăcută vederea și de aici :p. În ultima vreme uit cam des vârsta, dacă mă vei întreba peste 20 de ani îți voi spune că am fost colegi de clasă și nu de școală. 
Ce se va întâmpla dacă nu se va întâmpla nimic?

*
Important e să crezi în tine, vei reuși. Deși important e să faci totul pentru tine, satisfacția este mai mare când le demonstrezi că s-au înșelat. Viața nu e așa, nu e dură. Din descrierile oamenilor, e cel mai rău lucru care ți s-a putut întâmpla. Banii nu înseamnă nimic, nu pentru noi. Cred în independență, în simplitate, în liniște. Pentru ce am mai trăi altfel? Eu încep să iubesc viața din ce în ce mai mult, iar imprevizibiltatea din ultima vreme accelerează procesul. 
Putem aprinde chibrituri în Antarctica.

*
Încă ezit să-ți spun...

Life

And what if is not like that? There are things which i decide. Ye, i'm upset, but everything will be ok, right?

*
Mi-a luat mult să-mi dau seama că nu București este problema, ci totul cade pe umerii mei. Eu îmi fac călătoriile grele și deprimante. Eu și cu dependența mea. Singurătatea și abandonarea mă omoară. Și asta chiar dacă acolo se află cineva, poate să fie orcine și orice. Tot timpul am un motiv pentru care să mi se facă dor de ceva anume sau să devin paranoic, and so on. Urăsc să îmi doresc să mă întorc acasă... sau să mă întristez din cauză că ziua se termină. Iar implicarea e și mai de rahat.
Și... probabil dacă mă voi muta singur într-alt oraș, nu aș rezista mai mult de câteva luni. Mă întreb cum va fi la facultate. Iar ”golul” nu-mi place decât atunci când nu este.

Cred că sunt dependent de dânsa, persoana care călătorește cu mine. Fără nerăbdare, fără singurătate, fără paranoia, fără deprimare, fără dor aiurea... perfect. Îmi doresc doar să nu îmi pun speranța aiurea. De data asta vreau să și găsesc.


I remember the old days when i used to go at countryside with grandma. I was all the time sad, cause i was missing my parents and so. But back then i was only a child. Meanwhile i grew up and things are getting serious.

There was an exception though. Probably because i love Anathema and when i got back i had someone to talk with. Those days... they've been almost perfect. Maybe some day i'll write about 'em.

Dearest, of course i want to. The plan, our plan, is the first on my wish list right now. I'm afraid as well, but only now. What if it's just a simple and impossible game of some children?

Cazul s-a încheiat, iar procurorii doresc să îl bage la răcoare pentru mulți ani pe acuzat. De câteva săptămâni visează urât. Norocul său este că din când în când merge la o oază liniștitoare aflată lângă o casă veche.

Și totuși, vreau să înceapă călătoria de aici, din România. Din Brașov plecăm la București, sau invers. Sau amândouă. Ce zici?

*
Spune doar ”ai găsit”.

Aaron spune ca... (Stare, partea a II-a)

30 iunie

Azi dimineata m-am simtit aiurea. Toata noaptea a fost aiurea, de fapt. Iar am vorbit prostii. Iar am fost, probabil, stresat de prima impresie. Dar nu era prima, ce naiba? Probabil era vorba de altceva...

Sunt stresante noptile albe fara motiv. Exclud insomniile.

Am baut a doua oara in viata cafea fara sa zic ”ce naspa e”.

2 iulie

A fost diferit fata de alte dati. M-am linstit, nu a fost nimic, doar in capul meu.

*

Imi plac intrebarile, nu si raspunsurile, doar uneori. Si subtilitatile, dar nu atunci cand sunt foarte subtile.

Scriu pe zgomot de intercity.

Unui detectiv ii trebuiesc suficiente probe ca sa aresteze un suspect.

Cap de Radio (Stare, partea I)

Simplitatea e genială pe hârtie. În realitate nu am găsit-o încă. E mult prea complicată.

O să iubesc prima persoana care îmi va zice la mulți ani.

Sunt curios dacă voi reuși să fac ce mi-am propus. Probabil îi voi face cartofii Iuliei mai repede decât aș fi crezut.

Mi-e dor de sfârșitul lui aprilie, 9 februarie și noiembrie. Iar eu trăiesc puțin în trecut. Sau mă rog, trăiam puțin în trecut.

Mă alătur micuței și urăsc adolescența împreună cu ea. Mai e puțin de o săptămână și vin.

Începe să răsară soarele. E 4. Asta îmi aduce aminte de ceva. De mai multe, de fapt.

Nu știu de ce mă gândesc la Brazilia.

Sunt curios dacă voi putea trece peste principiile mele. Nu mai cred în internet și în mess cum o făceam mai demult. M-am ars atunci rău de tot. De-asta ezit. Dar am deschis mai larg ochii și am avut curaj să termin ceva ce trebuia terminat. Acum e mai simplu, fără atâtea necunoscute în problemă. Și totuși, pot pierde ...de tot. Să risc?

Știi, e destul de greu să sari gropile de pe stradă cu rolele. Nici cu bicicleta nu e foarte ușor dacă ele sunt mari iar suspensiile lipsesc. Unele sunt mari și nu se pot ocoli. Important e ca oamenii să-și facă treaba și să le asfalteze, astfel încât atunci când treci a doua oară să nu existe niciun fel de problemă.