22 octombrie 2015

Most Łazienkowski

Hai, cât simți că poți, pentru că știi și tu, Cronos pe cât nu face discriminări, nu face nici favoruri.
Ne vom urmări agale, printre coli de hârtie nescrise și pahare de vin băute doar pe jumătate. Urmează să înfruntăm cele mai mari temeri și vom urca cei mai înalți munți. Everestul e istorie deja, …în ciuda atemporalității sale presupuse. E oarecum amuzant când reușești să privești totul în ansamblu, nu crezi? Când poți privi întregul fir de la început, până la sfârșitul sfârșitului său. Detaliile deja nu mai sunt importante, sentimentele sunt îngropate, iar acolo unde cândva se construia un castel măreț, acum sunt doar câteva ruine. Ca și înainte, îmi doresc să plec, să pocnesc din degete și să mă teleportez. Nu am învățat nimic și nici izvorul speranțelor mele. Și oare de ce fac asta?
Exist de o multitudine de ori și astăzi am resimțit viața, tangențial… Sigur, sunt unul dintre creatorii paradoxului, însă viața… Viața… Viața… Mă las liber valurilor, căci a rămas singura posibilitate de a fi purtat de necunoscut și în căutarea sa.
Viața este eternă. Noi suntem eterni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu