17 octombrie 2015

Partea a IV-a - Praf purtat de vântul Stelar

           Nu îți mai place frigul?
          Sunt aici, iar orașul este mai întunecat decât aș fi crezut. Îmi place asta. Îmi place că m-a dat peste cap într-atât de tare încât să uit pentru ce am ales să dispar. Iar stările… oh, stările! E complicat și tot acest drum lung nu m-a ajutat să scap de dezordinea gândurilor.
         Cât de mult încerc să închid ochii și să mă prefac că nimic nu exista înainte. Că tot ce se va construi va aparține altcuiva, altui Univers... Că va fi altceva, cu rădăcinile sale. Îmi doream să fac cumva și să șterg toată memoria. A mea și a navei cu care călătoresc acum. Credeam că e posibil și ar fi singura speranță – „poate astfel voi fi capabil să exist”. Dar îmi dau seama că tot ce mă face să respir face parte din același Univers de care nu mă pot rupe. Poate este vorba chiar despre Regatul care arde, renaște, se scufundă și nu moare.  Nimic nu se schimbă și totul rămâne la fel!
Și obișuiam să nu mă tem de ceea ce urmează și obișnuiam să fiu convins că acele lucruri care îmi dau viață sunt eterne și diferite și aceleași simultan. Și mă simt fără busolă. Mă simt atât de aproape de planetele mele, de lună și de cuvinte! Și în final, când încerc să mă prind de ele, toate devin praf purtat de vântul stelar. Am nevoie de mai mult de atât. Am nevoie... Dar nu-i așa că cele mai interesante lucruri, cele mai minunate dintre ele, apar întâmplător, acolo unde nu credeai vreodată?


A mai trecut un veac. Trec repede, iar în cinstea lor trebuie obligatoriu să opresc totul și să închin acel pahar promis. Voi continua să merg mai departe, dar nu mai știu încotro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu